Activități la Grădiniţa cu Program Prelungit nr.6 Bistriţa, în cadrul proiectului de acreditare „Edu Mobility Project BN”! Inspectoratul Școlar Județean, lider de consorțiu
Vin, 03/01/2024 – 12:14
Formarea profesională a cadrelor didactice și recunoașterea competențelor dobândite prin intermediul certificatelor de tipul Europass și-au găsit un real sprijin în proiectele și acreditările Erasmus+ din cadrul acțiunii cheie KA1.
La Grădiniţa cu Program Prelungit nr.6 Bistriţa, membră a Consorţiului I.S.J.B-N, în data de 28.02.2024, s-a desfăşurat activitatea de multimplicare și diseminare a activităţilor derulate în cadrul mobilităţii organizate la Budapesta, Ungaria, în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie 2023. În acest sens, a fost oportună participarea cadrelor didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr.6 Bistriţa la cursurile „Non formal for inclusion” şi „Environmental Education Outdoor” care şi-au împărtăşit experienţa în cadrul Consiliului profesoral, sub sintagma „Primeşte şi dă mai departe!”. Prin ateliere de lucru cadrele didactice au participat la activităţi preluate din cursurile de formare. Scopul acestora a fost furnizarea de informaţii şi împărtăşirea experienţei acumulate.
Prin această activitate, s-a urmărit şi promovarea imaginii instituţiei astfel, au fost invitate şi au participat, din partea Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, doamna inspector pentru educaţie timpurie Chira Emiliana, împreună cu doamna inspector pentru proiecte educaţionale Doina Macarie și doamna inspector pentru management instituţional Mărioara Felicia Bozga din echipa de implementare a proiectului având codul 2023-1-RO01-KA121-SCH-000132968.
Activitatea de multiplicare şi diseminare a avut drept scop furnizarea de informaţii în legătură cu proiectul Erasmus+ „Edu Mobility Project BN”, prezentarea activităţilor desfăşurate în cadrul stagiilor de formare la care s-a participat, prezentarea unor exemple de bune practici. S-au abordat teme de interes prin mese rotunde, dezbateri, discuții. Această reuniune a urmărit consolidarea relaţiei între cadrele didactice, în sensul unei comunicări deschise, bazate pe colaborare, încredere, respect şi sprijin reciproc, precum și conștientizarea importanţei acestei relaţii în prevenirea şi diminuarea fenomenelor de excluziune, bullying, discriminare, obiective cuprinse în planul Erasmus.
Obiectivele acreditării:
Creșterea cu 15% a numărului profesorilor capabili să ofere sprijin în incluziune elevilor proveniți din grupuri vulnerabile;
Creșterea cu 15% a numărului de elevi care au dobândit competențe verzi și cu 10% a numărului de profesori care au fost formați pentru a dezvolta competențe verzi în rândul elevilor;
Creșterea cu 50% în rândul elevilor și cu 20% a numărului de profesori din consorțiu care au dobândit competențe digitale.
Școlile din consorțiu din primul an de acreditare: Școala Gimnazială „Paul Tanco” Monor, Școala Gimnazială Dumitra, Școala Gimnazială Tureac, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Coșbuc, Școala Gimnazială Nr. 1 Leșu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Bistrița.
Domnul inspector școlar general, prof. Mircea Cristian Nicula, apreciază activitățile din cadrul proiectului de acreditare Erasmus și încurajează școlile să se implice în activități care să aducă valoare actului educațional și să le ofere posibilitatea profesorilor să își îmbogățească nivelul de competențe.
Doamna inspector școlar pentru proiecte educaționale a precizat că, la nivel instituțional, proiectele din cadrul Programului Erasmus au contribuit atât la îmbunătățirea strategiilor manageriale, în realizarea planurilor de școlarizare, prin creșterea atractivității ofertei educaționale, cât și a relației cu partenerii școlari, au condus la recunoașterea calității formării profesionale de specialitate, prin acțiunile de diseminare gândite și prin integrarea materialelor din timpul stagiului de formare și a produselor finale, în beneficiul tuturor celor implicați.
În cadrul consorțiului, au fost implicate unități de învățământ care nu au avut posibilitatea de a depune singure proiecte. În anii următori de acreditare, vor fi incluse și alte școli pe baza acelorași criterii de selecție comunicate în apelul de selecție a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița Năsăud nr. 1190/10.02.2023, deoarece ne dorim să extindem numărul de proiecte la nivel județean.
Prof. Lăcătuș Ildiko-Rozalia
Prof. Liana Moldovan
Director, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Bistrița
„Proiect finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv echipei de implementare a proiectului „Edu Mobility Project BN”, nr. de referință 2023-1-RO01-KA121-SCH-000132968 și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi ținute răspunzătoare pentru acestea.”
https://rasunetul.ro/activitati-la-gradinita-cu-program-prelungit-nr6-bistrita-cadrul-proiectului-de-acreditare-edu?fbclid=IwY2xjawGDfeFleHRuA2FlbQIxMQABHe6SWrJs1CZEaFDWa6h-bhxc8Fn7_zqFvFaCJCpeWSi6g0rx85fmHr-HYA_aem_LToLjngHplaHio0MaGzvRw