PROIECT EDUCATIV „Micii voluntari ai binelui”
Pentru anul şcolar 2023-2024 am propus copiilor şi partenerilor noştri în educație, un proiect educativ de voluntariat, care se ştie, e o hrană pentru suflet. Aici îşi găsesc locul doar cei ce simt, doresc şi vor cu adevărat să ajute, să aducă o rază de lumină în suflete. Acest proiect l-am intitulat sugestiv „Micii voluntari ai binelui”.
Voluntariatul este înţeles cel mai bine atunci când este practicat. Oportunităţile de a fi implicaţi în aceste activităţi le oferă preşcolarilor posibilitatea de a învăţa multe lucruri despre ei însişi, despre anumite opţiuni de carieră şi despre problemele din comunitatea în care trăiesc.
În această perioadă a globalizării şi a schimbărilor continue, lumea devine din ce în ce mai mică, mai interdependentă şi mai egoistă, iar copiii NU pot să îşi exercite drepturile şi responsabilităţile de membri ai comunităţilor şi NU pot trece de barierele dintre diferite clase sociale, voluntariatul reprezintă SOLUŢIA, este o modalitate prin care pot fi întărite şi susţinute valorile legate de comunitate, de binele făcut aproapelui. Piatra de încercare a omeniei e ,,fapta bună” căci omenia nu se manifestă prin vorbe, ci prin fapte. A trezi spiritul voluntariatului la copii, a cultiva valorile lui, ar putea fi una din sarcinile de seamă ale educatorilor, un spirit care transformă valorile sociale în principii de conduită personală participând direct la activităţile de voluntariat.
Proiectul educativ “Micii voluntari ai binelui” se desfăşoară la nivel de unitate, având ca şi domeniu de competenţă: educaţie civică, voluntariat, proiecte caritabile.
Scopul acestui proiect este: crearea unui model de educație civică în rândul copiilor prin participarea efectivă la evenimente cu impact emoţional pentru viaţa lor sau a comunității în care trăiesc.
Activitatea principală a proiectului se va desfăşura în perioada 08.04-12.04.2024, fiind legată de Ziua Internaţională a Animalelor de Companie (11 aprilie) şi constă în sprijinirea Adăpostului pentru câini din Bistriţa, prin implicarea preşcolarilor care vor dona hrană pentru căţei (conserve, boabe). Diseminarea acestei acţiuni se va realiza prin crearea unui afiş, dar şi prin postări pe pagina de Facebook a grădiniţei, pentru a afla toţi cei care iubesc animalele şi care doresc să se implice. La intrarea în grădiniţă va fi amenajat un spaţiu pentru colectarea hranei destinată căţeilor.
În urma implementării şi desfăşurării acestui proiect se urmăreşte crearea unui model de educaţie civică în rândul copiilor prin participarea efectivă la acţiuni caritabile în comunitatea în care trăiesc.
Motivaţia continuării acestui proiect educativ o reprezintă reuşita ediţiilor anterioare, succesul activităţilor obţinut atât din satisfacţia unei fapte bune, cât şi din impactul avut asupra copiilor. Preşcolarii au fost dornici atât să doneze şosetuţe pentru copiii de la Preventoriul Ilişua (anul 2018), cât şi a organizării unui târg caritabil, în care au vândut diferite obiecte decorative sau jucării realizate de ei, ca din banii obţinuţi să se achiziţioneze produse tradiţionale pentru masa de Paşte a bătrânilor de la Căminul de bătrâni din Bistriţa (anul 2020).